Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #68 |
Potrivit datelor statistice salariile reale în 2005 au crescut cu 7%, iar salariul mediu pe economie a fost de cca 1350 lei (105 USD). Creşterea salarială a avut ca efect majorările administrative a salariilor în sectorul bugetar, deoarece credem că în absenţa intervenţiilor guvernamentale creşterea salariului mediu real per economie ar fi fost mult mai mică faţă de 2004, atunci cînd acesta a înregistrat o creştere de 7,6%. De fapt salariile în 2005 au crescut mai lent decît în 2004, chiar dacă rata inflaţiei a fost mai mică.
Pe de altă parte, unele venituri în casate de gospodăriile casnice au crescut pronunţat. Printre acestea am putea menţiona mijloacele valutare (acestea sînt estimate la peste 800 milioane USD) pentru remunerarea muncii transferate din străinătate. Pentru 2006 se aşteaptă ca ratele de creştere a salariilor în economia naţională (excepţie fiind sfera bugetară în care se estimează că creşterea salariilor va fi mult mai mare) să se menţină în limitele de 5–7% anual.
Dacă am recurge la o comparaţie regională cu privire la salariul mediu lunar pe economie pentru 2005, atunci Republica Moldova se situează pe locul 7 printre statele CSI cu un salariu mediu lunar în 2005 de cca 105 USD. Salariul mediu lunar în Republica Moldova este de 5,6 ori mai mic faţă de cel plătit în Estonia spre exemplu, ţară în care salariul mediu lunar este cel mai mare între cele din spaţiul ex-URSS.
Organizaţia de Promovare a Exporturilor din Moldova (MEPO) prognozează pentru 2006 un nivel al investiţiilor străine directe (ISD) de 300 milioane USD, după ce în anul trecut, potrivit datelor preliminare ale Băncii Naţionale, ISD au atins un nivel record pentru ultimii 15 ani de 260,3 milioane USD, cu 7,7% mai mult decît în 2004. Numărul întreprinderilor cu capital străin înregistrate în Moldova în 2005 a atins o cifră record de 721 întreprinderi sau cu 65% mai mult în comparaţie cu 2004. De fapt această creştere se va reflecta în anul 2006 asupra dinamicii totale ale investiţiilor străine în Moldova.
În 2001 Republica Moldova a atras investiţii străine directe în valoare de 114,9 milioane USD, în 2002 — 166,8 milioane USD, în 2003 — 102,9 milioane USD, 2004 — 241,8 milioane USD, iar în 2005 — 260,3 milioane USD. Potrivit unor estimări, la sfîrşitul anului 2006 valoarea investiţiilor străine directe totale în Moldova va atinge nivelul de 1,5 miliarde USD în 15 ani de independenţă. Aceasta este de fapt o valoare medie anuală a ISD care sunt plasate în România, spre exemplu.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 |