Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #170 |
Potrivit datelor BNS indicele preţurilor de consum (IPC) în luna mai faţă de aprilie 2011 a constituit 100,6 %, iar faţă de mai 2010 -107,0 % (informativ: în mai 2010 faţă de aprilie 2010 IPC a marcat 100,1% şi faţă de luna mai 2009 -107,9%). De la începutul anului (în luna mai a.c. faţă de decembrie 2010) preţurile s-au majorat cu 4,9%. Astfel, putem conchide că rata inflaţiei pentru primele cinci luni ale anului este de cca 5%.
Creşterea preţurilor medii de consum în mai faţă de aprilie a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele nealimentare cu 0,5% şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 1,2%. Creşterea preţurilor la produsele alimentare a fost determinată de majorarea preţurilor la legume şi fructe proaspete, în particular. Preţurile producţiei industriale în ansamblu au crescut în luna mai 2011 faţă de aprilie cu 1,1%, însă în raport cu luna decembrie 2010 preţurile în industrie s-au majorat cu ceva mai mult de 5%. În perioada de referinţă mai mult s-au majorat preţurile la următoarele produse nealimentare: materiale pentru construcţie — cu 2,2%, carburanţi pentru transportul auto — cu 1,8% şi mărfuri chimice de uz casnic — cu 1,5%. La serviciile prestate populaţiei în luna de raport a fost înregistrată o majorare a tarifelor la: distribuirea energiei electrice pentru consumul menajer al populaţie — cu peste 6%, transportul feroviar interstatal — cu peste 5%, pentru serviciile de turism şi odihnă peste hotarele ţării — cu cca 4%.
În T1’2011 Republica Moldova a înregistrat o creştere economică de 8,4%, un nivel destul de înalt printre statele din regiune. PIB-ul a constituit în valoare nominală puţin peste 16,78 miliarde lei. Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri a crescut cu 8,2% în raport cu perioada similară a anului trecut. Valoarea adăugată brută în sectorul de servicii s-a majorat cu 6,7%. Volumul impozitelor pe produs a contribuit la formarea PIB în proporţie de aproape 18%. Consumul final a fost în creştere cu aproape 10 la sută. Formarea brută de capital fix a depăşit cu aproape 25% realizările perioadei respective a anului precedent, contribuind în perioada de referinţă cu peste 12% la formarea PIB-ului. Exportul şi importul de bunuri şi servicii s-au majorat respectiv cu peste 30% şi aproximativ 26%. FMI estimează pentru Moldova în 2011 o creştere economică de 4,5%.
Astfel, valoarea creditelor/depozitelor intra-bancare în luna mai s-a redus de 4,8 ori faţă de aprilie şi a însumat doar 32 milioane lei, faţă de cca 154 milioane lei pentru luna aprilie. Rata medie nominală la aceste instrumente bancare a crescut cu 1,6 p., la 8,5% anual. Termenul mediu ponderat de contractare a creditelor/depozitelor a constituit 35 de zile faţă de 9 zile în aprilie. În mai valoarea tranzacţiilor cu VMS realizate de bănci a însumat doar 1,8 milioane lei vînzări, fără operaţiuni de cumpărare, comparativ cu 2,8 milioane lei în luna aprilie. Rata medie nominală la VMS a crescut comparativ cu luna precedentă cu 0,67 p.p. la 11,33% anual.
Potrivit aceleiaşi surse exporturile moldoveneşti în luna aprilie 2011 s-au cifrat la cca 176 milioane USD, cu aproape 4% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu cca 78% mai mult, comparativ cu luna aprilie 2010. În ianuarie-aprilie 2011 au totalizat ceva mai mult de 654 milioane USD, volum superior celui realizat în perioada similară din anul 2010 cu 63%. Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE-27) au însumat 331,6 milioane USD (cu 65,7% mai mult faţă de ianuarie-aprilie 2010), deţinînd o cotă de cca 51% în total exporturi (cca 50% în ianuarie-aprilie 2010). Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de cca 38% (în ianuarie-aprilie 2010 — ceva mai mult 39%), ce corespunde unei valori de cca 247 milioane USD. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au majorat cu cca 57%, comparativ cu ianuarie-aprilie 2010.
Importurile din luna aprilie 2011 au însumat puţin peste 421 milioane USD, cu aproape 8% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu cca 44% mai mult comparativ cu luna aprilie 2010. În ianuarie-aprilie 2011 importurile au totalizat ceva mai mult de 1,52 miliarde USD, volum superior celui realizat în perioada similară din anul precedent cu cca 44%. Importurile din ţările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la peste 643 milioane USD (cu 44% mai mult decît în ianuarie-aprilie 2010), deţinînd o pondere de peste 42% în total importuri (aceiaşi pondere şi în ianuarie-aprilie 2010). Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 541 milioane USD (cu 44,5% mai mare decît în ianuarie-aprilie 2010), care echivalează cu o cotă de 35,6% în total importuri (35,4% în ianuarie-aprilie 2010).
Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-aprilie 2011 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de cca 866 milioane USD, cu peste 211 milioane USD (+32,2%) mai mare faţă de cel înregistrat în ianuarie-aprilie 2010. Cu ţările Uniunii Europene (UE-27) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de cca 312 milioane USD (în ianuarie-aprilie 2010 — 246,2 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI — de 294 milioane USD.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 |