Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Economie→Situaţia socioeconomică

Situaţia socioeconomică în perioada 1–31 august 2009

Inflaţia şi preţurile

De fapt despre deflaţie…

Pentru cele şapte luni ale anului statistica oficială a înregistrat o deflaţie de peste -2%. În continuare vom reflecta asupra avantajelor şi dezavantajelor acestui fenomen. În primul rînd, în actualele condiţii de criză deflaţia este un fenomen absolut firesc, iar scăderea sau cel puţin îngheţarea preţurilor la majoritatea produselor şi serviciilor este fixată practic în majoritatea ţărilor afectate de criza, în care consumul (generat de scăderea veniturilor, remitenţe, reduceri salariale), activitatea economică sau de producţie este în suspans sau declin. Asta ca o prima explicaţie.

O altă explicaţie privind deflaţia este legată de subestimarea dinamicii cercurilor vicioase din economie în condiţiile în care avem o lipsă relativă de lichiditate. Se manifestă de fapt o cerere sporita de lichiditate, atât firmele, cât şi populaţia doresc să beneficieze de cât mai mulţi bani lichizi. Această stare de fapt se poate limpede vedea şi în conduita băncilor, acestea fiind mult mai reticente la acordarea de credite, chiar daca masa monetară a crescut. Nu numai la noi se simte acest fenomen; el este evident în Europa, în SUA, în lume.

Deci pînă la urmă mă întreb chiar de unul singur, dacă banii nu mai circulă, atunci de unde sa mai avem inflaţie? Dacă mărfurile nu se mai vînd şi nu se mai cumpără, de unde inflaţie? În toate ţările, atunci cînd apare o prăbuşire a consumului, apare şi o prăbuşire a inflaţiei, chiar o tendinţă sigură către deflaţie. În zona euro, inflaţia este zero, iar în o bună parte din state chiar avem deflaţie.

Avantaje şi dezavantaje…

Indiscutabil, deflaţia este benefică tuturor consumatorilor din Republica Moldova, în special celor cu venituri reduse. De asemenea, beneficiază şi statul în calitate de consumator atunci cînd face achiziţii publice de produse alimentare şi nealimentare pentru casele de copii, grădiniţe, armată ş.a., de asemenea acesta este în avantaj achiziţionînd aceiaşi agenţi energetici, cum ar fi gazele naturale. Respectiv, această cădere a preţurilor îi va face pe consumatori şi mai mulţumiţi, asta pe de o parte. Pe de altă parte, însă, satisfacţia preţurilor în scădere rămîne a fi doar pe termen scurt, pe cînd pe termen lung aceasta se poate transforma în nemulţumire, pentru că în condiţiile deflaţiei prelungite, întreprinderile îşi reduc/stopează producţia sau chiar devin insolvabile şi/sau se lichidează.

Bineînţeles, dacă firmele suferă tot mai mult, ele nu pot plăti taxe şi impozite statului, tot astfel cum bugetul public are mari dificultăţi în a-şi onora din obligaţii faţă de sectorul neguvernamental. Mai mult, cca 70% din veniturile bugetului de stat pentru anii cel puţin 2007–2008 au reprezentat taxele vamale. Importurile au scăzut în Q1’09 cu cca 35%, la fel şi taxele vamale. În consecinţă, au de suferit toţi: angajaţii din sectorul privat şi cel public, pensionarii, invalizii, studenţii şi chiar întreprinderile, care furnizează statului bunuri sau servicii. În plus, se ştie că o bună parte din întreprinderi locale sînt angajate în procese de tăiere a cheltuielilor, care implică, nu rareori, şi concedieri masive de personal.

Eventuale prognoze, recomandări…

Creditul îngheţat, circulaţia precară a banilor prin vinele economiei care ar putea da naştere la blocaj financiar, accentuează şi mai mult căderea economiei. Această relaţie este de judecat în termeni mutuali: încasările bugetului public depind de soarta economiei private şi viceversa. Creşterea deficitului bugetar în 2009 este inevitabilă şi va fi, cred, de peste 5% din PIB estimîndu-se la 3 mlrd. lei. În plus, nu tre să uităm de faptul că se apropie perioada rece a anului, care va necesita cheltuieli publice şi mai mari. Deocamdată, singurul piston ce poate resuscita, fie şi parţial pînă la urmă, mersul economiei şi a încasărilor bugetare este semnarea unui memoramdum cu FMI, prelungirii programelor cu BM, eventual atragerea de fonduri europene, precum şi de la alţi donatori. Din păcate, paşi decisivi în acest scop nu au fost înregistraţi, dar fără îndoială lesne de înţeles că situaţia politică internă, încă incertă, face ca şi conducerea instituţiilor nominalizate să mai tărăgăneze cu luarea deciziilor. Pe de altă parte, cu cît economiile mari europene şi cele din regiune vor ieşi mai repede din recesiune, cu atît ne va fi şi nouă mai uşor să stopăm declinul economiei.

Remitenţe

Intrările valutare se subţiază…

În ianuarie-iunie 2009 (Q1’2009) volumul transferurilor băneşti în Moldova de la cetăţenii moldoveni care muncesc în afara ţării prin sistemul bancar s-a redus cu aproape 32% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, constituind ceva mai mult de 515 milioane USD. Potrivit BNM, cca 420 milioane USD sau 81,5% din suma totală a transferurilor în ianuarie-iunie au fost expediate prin sistemul transferurilor rapide de bani. În structura transferurilor valutare peste 54% au revenit dolarului american, cca 41% — monedei euro, 5% — rublei ruseşti. Cea mai mare sumă a fost transferată în Moldova în iunie 2009 — aproape 110 milioane USD, iar cea mai mică — în ianuarie a.c. — puţin peste 64 milioane USD.

Scăderea sumelor intrate în ţară în prima jumătate a anului poate fi explicată prin pierderea locurilor de munca pentru mai mulţi migranţi, reticenţa acestora de a mai trimite sume mari ca înainte celor de acasă şi probabil de diminuarea numărului celor care vin în concediu acasă. Foarte mulţi dintre cei plecaţi sînt angajaţi în sectorul construcţiilor, iar dacă pînă anul trecut puteau negocia o perioadă de concediu vara, acum, în plină criză, nu-şi mai permit acelaşi lux. În plus, veniturile lor au scăzut şi, astfel, acum caută să folosească la maximum timpul de lucru. Totuşi, diminuările sumelor transferate pot fi sezoniere, economiile făcute de o parte dintre cei care lucrează în străinătate urmînd a fi contabilizate în contul anului viitor.

Totuşi, banii continuă să vină…

În ciuda restrîngerii volumului de remitenţe în Q1’2009, banii continuă să vină. Potrivit datelor FMI, BM s.a. Moldova împarte locul 2–3 în lume după remiterile emigranţilor, cu 1,6 miliarde USD în 2008, reprezentînd 1/3 din PIB-ul ţării, cu toate că mulţi economişti susţin că valoarea reală a acestora ar putea fi mai mare. Conform estimărilor, peste 500 mii de moldoveni lucrează în străinătate, cca 15% din populaţia ţării.

Tot potrivit prognozelor FMI şi BM la nivel global, remiterile imigranţilor către ţările de origine vor scădea cu peste 7% în 2009, însă mult mai puţin decît fluxurile de investiţii străine spre aceleaşi state. Probabil că această constanţă a transferurilor prin faptul poate fi explicată prin faptul că dacă noile fluxuri migratoare au scăzut, numărul emigranţilor nu a fost afectat decît într-o mică măsură de criza economică. Totuşi, pentru Moldova se constată o diminuare mai mare a transferurilor decît în alte state în curs de dezvoltare, pe fondul crizei economice din Spania, Italia ş.a. state.

La nivel regional, banii proveniţi de la emigranţi sînt foarte importanţi, mai ales în zonele unde reprezintă principala sursă de venit. În cazul Moldovei acestea sînt dublu importante, cu atît mai mult cu cît economia se află în declin, iar o reducere a transferurilor de fonduri este periculoasă pentru noi atît timp cît valoarea investiţiilor străine directe în Moldova este foarte mică.

Mediul investiţional

Investiţiile vor fi în cădere…

Pentru comparaţie, în 2008, investiţiile străine directe în Republica Moldova s-au ridicat la cca 680 milioane USD, cel puţin aşa arată cifrele oficiale, asta însemnînd o majorare cu aproape 38% comparativ cu anul precedent, adică 2007, însă pentru acest an se estimează doar jumătate sau chiar mai puţin din ceea ce s-a investit în 2008, astfel încît acestea ar putea să fie cu mult mai mici decît sumele trimise în ţară de lucrătorii din străinătate. Cu toate că este şi firesc, efectele crizei economice nu au cum sa nu se răsfrîngă şi asupra economiei Moldovei. Pe de altă parte, în ciuda faptului că am avut această creştere a investiţiilor în ultima perioadă, acestea nu au fost suficiente să acopere ieşirile de capital din economie, în principal prin importuri.

Comparaţii regionale…

Chiar dacă statistic investiţiile au crescut, economia Moldovei este una dintre cele mai puţin atractive din regiune pentru investitorii străini, ocupînd poziţia a 19 din cele 22 ţări incluse într-un clasament din 2008 al Băncii Mondiale privind stocul de investiţii pe cap de locuitor. De pildă, Estonia, care e prima clasată în top, are un volum a investiţiilor pe cap de locuitor de 10000 USD, România — 3000 USD, Georgia şi Armenia cu o valoare cuprinsă între 800–1000 USD/per capita, respectiv. Pe cînd acest indicator pentru Republica Moldova abia se apropie de valoarea de 250 USD/per capita. În top Moldova devansează doar cele 3 state din Asia Mijlocie (Kîrgîstan., Uzbekistan şi Tadjikistan).

Unele cauze care stopează din abundenţa investiţională…

Probabil instabilitatea politică, imixtiunea încă a statului în afaceri, sistemul judiciar care deseori este calificat ca injust şi corupt, precum şi alţi factori care adunaţi la un loc plasează Moldova departe de ţările cu cele mai atractive medii investiţionale. În plus, în ultimul timp se observă o tendinţă aparte: forţă de munca nu mai este un factor determinant în luarea deciziei şi plasarea investiţilor. Criza i-a determinat pe mulţi investitori străini să-şi eficientizeze la maximum investiţiile şi să facă o evaluare drastică a pieţelor de destinaţie, sub raport de randamente oferite, costuri etc.

Domeniile de investiţii…

Cît priveşte structura investiţiilor (mă refer doar la cele străine) acestea sînt direcţionate mai mult în distribuţia de electricitate şi gaze, telecomunicaţii, bănci, eventual comerţ respectiv în sectoare cu profitabilitate maximă şi sigură. Capitalul autohton a rămas în sectoare de rangul doi, unde oricum profitul se obţine greu şi, comparativ, cu eforturi investiţionale mari. Fără îndoială că investiţiile străine — care nu sînt prea puternice, dar influente în comparaţie cu investiţiile pe care le pot realiza firmele cu capital autohton — sînt totuşi creatoare de creştere economică, dar cu o ocupare redusă de forţă de muncă şi cu o distribuţie polarizată a roadelor ei, profitul în mare parte fiind repatriat.

În loc de concluzie…

Evoluţia investiţiilor străine directe, care reprezintă principala finanţare a deficitului de cont curent al Moldovei sau a datoriei externe, dacă vreţi, este o enigmă şi în acelaşi timp o mare provocare a anului 2009. Dat fiind nivelul scăzut al acestora aşteptat pentru acest an, consideram că ISD nu mai pot fi principalul mijloc de finanţare a datoriei Moldovei, în particular a datoriei externe, deficitului bugetar, deficitului de cont curent sau o parte din datoria externă pe termen lung. Singurul mod în care deficitul extern al Moldovei ar putea fi finanţat ar fi semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional.