Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #126 |
Statistica oficială arată că în septembrie, în comparaţie cu august 2008, preţurile de consum au crescut în medie cu 0,6%, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare — cu 1,3%, a produselor nealimentare — cu 0,1%, precum şi a tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei — cu 0,7%. În septembrie, creşterea preţurilor la produsele alimentare a fost generată de majorarea preţurilor medii faţă de august a.c. la produsele agricole precum legumele, carnea, oule etc. La mărfurile nealimentare creşterea mai accentuată a preţurilor a fost marcată la confecţii pentru copii, materiale didactice pentru şcoală, pantofi pentru copii — fenomen de altfel uşor explicabil. Totodată s-au înregistrat creşteri de preţuri la mobilă, cu peste 1%.
Creşterea tarifelor la servicii în septembrie 2008 a fost înregistrată la: închirierea locurilor de trai în căminele studenţeşti şi la particulari — cu 5,5%, serviciile pentru educaţie şi învăţămînt — cu 2,4 %, manopera pentru reparaţia locuinţelor — cu 2,1% şi serviciile alimentaţiei publice — cu 1,6% .
De la începutul anului 2008 (septembrie 2008 faţă de decembrie 2007) nivelul inflaţiei a constituit 6,7% (informativ: în septembrie 2007 faţă de decembrie 2006 nivelul inflaţiei a marcat 9%). Creşterea preţurilor medii pe parcursul ultimelor 12 luni (septembrie 2008 faţă de septembrie 2007) a constituit 10,7% (septembrie 2007 faţă de septembrie 2006 — 14%).
Fondul Monetar Internaţional prognozează că PIB-ul în Moldova în anii 2008–2009 va înregistra o creştere de 6,5%, ceea ce este sub media din ţările CSI. Potrivit raportului FMI World Economic OutlookEN a.c. rata inflaţiei în Moldova va ajunge la cca 14%, iar pentru anul viitor aceasta este estimată la cca 10%. Potrivit autorilor raportului, deficitul de cont curent în anul 2008 va fi de cca 20%, iar în 2009 — de peste 19%, Moldova fiind la acest capitol “lider” printre statele CSI, indicator care este de 2–3 ori mai mare decît media pe regiune.
Estimările World Economic Outlook arată că cele mai mari creşteri economice în spaţiul CSI vor fi înregistrate în Azerbaidjan — 16,4% în 2008 şi 16% — în 2009, Turkmenistan — 10,8% şi respectiv — 10,3%, state ce sînt bogate în hidrocarburi. Creşterea economică a Rusiei se va reduce de la 7% pînă la 5,5%, iar cele mai însemnate scăderi vor fi înregistrate în Georgia — de 12,4% în 2007 pînă la 3,5% în 2008, iar în 2009 — 4%. Potrivit FMI, această evoluţie se datorează intervenţiei militare ruseşti din august-septembrie 2008. Şi în Ucraina ritmurile de creştere economică se vor încetini: de la o creştere de 6,4% în 2008 la doar 2,5% — în 2009. La nivel global FMI, prognozează o creştere de 3%, precizînd că nu sînt pericole pentru o recesiune mondială.
Potrivit datelor BNS colectate în Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC), veniturile disponibile ale populaţiei în T2’2008 au acoperit valoarea medie a minimului de existenţă în proporţie de 90,6%. Veniturile disponibile medii lunare per persoană din Moldova pentru această perioadă au constituit 1215,2 lei (86,7 euro), iar minimul de existenţă calculat de BNS în perioada dată a fost de 1341,9 lei (95,8 euro).
Totuşi, minimul de existenţă în T2’2008 s-a majorat cu 2% faţă de faţă de T3’2008. Această creştere a fost condiţionată atît de nivelul preţurilor la produsele alimentare incluse în coşul alimentar, cît şi de ponderea cheltuielilor ce revine coşului nealimentar (costul produselor nealimentare şi serviciilor), care este determinată în baza structurii reale a cheltuielilor de consum ale populaţiei conform Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.
În mediul urban minimul de existenţă a constituit 1437,7 lei, faţă de 1274,6 lei în mediul rural, înregistrînd astfel un decalaj în mărime de 163,1 lei (cca 13%), datorită structurii diferite a cheltuielilor de consum şi ponderii mai mari a autoconsumului în mediul rural. Astfel în mediul urban coşul nealimentar constituie în medie 34% din minimul de existenţă, iar în rural — 21,3% (în medie pe ţară acest indicator reprezintă 28,4%).
Pe categorii de populaţie valoarea maximă a minimului de existenţă a fost înregistrată pentru populaţia aptă de muncă, în special bărbaţi — cca 1510 lei. Întreţinerea unui copil presupune alocarea în medie a 1228 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vîrsta copilului, de la 474 lei pentru un copil în vîrstă de pînă la 1 an şi pînă la 1360 lei pentru un copil în vîrstă de 7–16 ani. Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 85,7% din valoarea medie pe total şi reprezintă cca 1150 lei.
Ultimele date statistice arată că Moldova are o datorie externă totală de peste 3,7 miliarde USD, ceea ce constituie 75% din PIB. Aceasta este practic este egală cu valoarea activelor totale ale sistemului nostru bancar. În mare parte, stocul datoriei externe a crescut pe seama deteriorării unor indicatori din cadrul sectorului extern al ţării precum creşterea deficitului balanţei comerciale, celui de cont curent — urmare a expansiunii fulminante a consumului atît public, cît şi privat — aprecierea leului, factori care au stimulat importurile şi în final influenţînd agravarea indicatorilor menţionaţi.
Este cert că cifrele de mai sus confirmă o tendinţă a deficitelor externe cu “contribuţia” decisivă a sectorului privat. Cea mai mare pondere în totalul datoriei externe este pe seama datoriei private negarantate, adică a agenţilor economici care constituie cca peste 2,6 miliarde USD, majorîndu-se ca urmare a ascensiunii creditelor comerciale şi de investiţii, aceasta constituie peste 72% din datoria totală. În plus, deficitul comercial a înregistrat un nivel record de 2,2 miliarde USD pentru cele opt luni. Totuşi, nu avem o situaţie pentru care ar trebui să intrăm în panică. Avem o datorie acceptabilă dacă am face nişte comparaţii regionale sau cu unele ţări în curs de dezvoltare.
S-a constatat că datoria externă este mai mult pe seama sectorului privat, or sectorul privat se împrumută mai mult ca statul. Iar în acest sens credem că există o explicaţie firească: sectorul privat este, probabil, mai raţional ca cel public (căci se supune regulilor de piaţă) şi pînă la urmă aceste deficite au explicaţii naturale. Asta o arată chiar şi datele statistice: importurile de echipamente tehnologice, de maşini şi aparate sînt tot mai pronunţate ca volum, respectiv agenţii economici investesc mai mult în retehnologizarea şi modernizarea întreprinderilor — asteptîndu-se la profituri mai mari in viitor.
Ultimele evoluţii de pe piaţa valutară, în particular aprecierea leului faţă de moneda europeană a alertat majoritatea populaţiei. Sunt mai mulţi factori prin care poate fi explicată această tendinţă. În primul rînd, acesta este un rezultat al evoluţiei perechii euro-dolar pe plan internaţional. Este ştiut faptul că dolarul s-a apreciat cel mai mult faţă de euro în ultimele 18 luni cîstigînd de la un minim de 1,6 (în aprilie) la un maxim de 1,25 (acum la sf. de octombrie), ca urmare a intervenţiilor masive a Rezervei Federale a SUA. Dar se ştie bine totodată ca dolarul SUA si-a pierdut credibilitatea ca moneda, mai ales ca moneda pentru rezerva valutara.
În al doilea rînd, marile economii din Asia ca cea a Japoniei sau Chinei încearcă să-şi modifice structura rezervelor sale valutare, ca să fim mai expliciţi să scape de dolar şi să achiziţioneze euro sau alte monede de rezervă. S-ar putea ca şi BNM să tentată sa facă acelaşi lucru. Astfel, iar fi foarte convenabil sa cumpere un euro cu 13 lei, decît cu 15 lei acum 2–3 luni. În plus, evoluţiile nefaste din economiile mai multor state europene arată ca acestea sînt în pericol de stagnare sau chiar de recesiune şi asta nu are cum să nu influenţeze piaţa financiară.
Pe plan local trebuie să avem în vedere că avem un influx masiv de capital (în particular prin remitenţe) care nu are o acoperire de cerere, respectiv BNM încearcă să facă faţă situaţie de pe piaţă achiziţionînd valută influenţînd astfel indirect cursul de schimb. Mai mult ca atît, presupunem că populaţia văzînd tendinţele de pe piaţa valutară încearcă să scape de moneda europeană, fiind stresată de furia eventualelor consecinţe sau efecte ale crizei financiare. Nu excludem ca ar fi vorba şi despre nişte speculaţii de piaţă care ar face presiuni pe curs.
În linii mari, sînt 3 grupe principale de pierdanţi în actuala conjunctură de piaţă. În primul rînd exportatorii, care în mod normal vor încasa mai puţini bani din operaţiunile de export, dar şi multe firme şi companii care au legături comerciale cu UE. Să nu uităm că peste 50% din exporturile moldoveneşti sînt orientate spre UE. În al doilea rînd, populaţia sau cetăţenii, care au venituri de cca 1/3 în euro, în particular pe seama celor ce trimit acasă bani, ei sunt cei care pierd la schimb. Şi probabil că cei ce se simt cei mai afectaţi sînt companiile de construcţii. Majoritatea din ele au stabilite preţuri de vînzare în euro, însă toate lucrările şi încasările sînt efectuate în lei. Multe din ele deja şi-au revăzut grila de preţuri (în creştere) pentru metru pătrat în vînzare.
Împrumuturile în lei moldoveneşti şi valută continuă să se scumpească, rata medie a dobînzii la credite în lei a atins cca 23% în octombrie şi, respectiv, de cca 13% în valută. În nouă luni, împrumuturile bancare în lei s-au scumpit în medie cu peste 21%. Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, dobînda la împrumuturi s-a “conformat” tendinţei de creştere a ratei dobînzilor la depozitele, care în ultima perioadă au crescut cu acelaşi nivel.
În pofida situaţiei create creditele în lei sînt în creştere, a treia lună consecutiv. Volumul împrumuturilor bancare în lei moldoveneşti acordate persoanelor juridice şi fizice la sf. lunii septembrie a urcat la 1,53 miliarde lei, cu 8% mai mult peste nivelul din luna august. Unii experţi sînt de părere că mai este loc chiar de creştere după o potenţială reducere de către BNM a ratei de bază şi normei rezervelor obligatorii. Peste 23% din împrumuturi au fost oferite pe o perioadă de pînă la o lună, o pondere importantă însă au avut-o şi creditele pe o perioadă de la 6 pînă la 12 luni (cca 20%) şi cele peste 12 luni (peste 51%). Creditele pe termen de o lună au fost acordate la o rată medie de cca 28%, iar cele pe o perioadă de peste 12 luni — la o medie de 21,5%.
Urmare a unor influxuri masive de capital din afară, în particular a remitenţelor care pentru primele opt luni se estimează la peste 1,1 miliarde USD. Banca Naţională a Moldovei a continuat şi în septembrie să facă procurări masive de valută de pe piaţa interbancară pentru a tempera presiunea excedentului de valută. Această a cumpărat cca 57 milioane USD. Ponderea procurărilor efectuate de banca centrală pe piaţa interbancară a fost de cca 40%.
Rezervele valutare au atins la sf. lui septembrie un nou maxim de 1,8 miliarde USD, cu cca 100 milioane peste nivelul prognozat pentru acest an, iar experţii anticipează o creştere de pînă la 2 miliarde USD a rezervelor pînă la sfârşit de an. Activele oficiale de rezervă ale statului acopereau patru luni de import critic.
Valoarea capitalizării bursiere, evaluată după metodologia Agenţiei de Rating şi Estimare “Estimator-VM” marca la finele lunii septembrie cca 15,35 miliarde lei sau cu 560 milioane lei mai mult faţă de luna precedentă. Tradiţional, pe primele 3 poziţii, adică cele mai scumpe companii la bursă, sînt instituţii bancare. Celelalte 7 clase de acţiuni sînt emise de societăţi ce activează în diverse sectoare al economiei naţionale, printre care şi titlurile financiare emise de S.A. Asito şi S.A. DAAC-Hermes Grup. Şi de această dată, Moldova-Agroindbank şi-a păstrat titlul de cea mai scumpă companie.
Figura 1. TOP 10 companii cu cea mai mare capitalizare bursieră (Septembrie, 2008)
Sursa: BVM, www.moldse.md
Asta se va întîmpla doar în cazul în care Moldova va fi gata să suporte efectele unei liberalizări depline a comerţului cu UE. Oficialii CE au menţionat că viitorul Acord va depăşi actualul Acord de Parteneriat şi Cooperare şi va cuprinde obiectivul unei zone de liber schimb aprofundate şi comprehensive. Probabil ca noul statut în comerţ cu UE va permite obţinerea unui ritm de creştere a exporturilor moldoveneşti în statele UE, atît cantitativ cît şi ca valoare monetară. Totuşi, aceasta va depinde în cea mai mare parte de eforturile Moldovei (a agenţilor economici) de a se conforma cerinţelor si condiţiilor venite din partea CE. Ulterior deja va depinde de companiile locale dacă vor putea valorifica preferinţele acordate şi dacă vor fi capabile să producă mărfuri care să corespundă calităţii şi gusturilor consumatorilor europeni.
Dat fiind faptul că calitatea încă redusă a unor grupe de produse moldoveneşti nu permite reorientarea exporturilor spre pieţele din Occident. În acest sens, considerăm că dacă întreprinderile moldoveneşti nu se vor preocupa de creşterea calităţii şi a productivităţii inclusiv (sarcină care de fapt cade direct în activitatea managerilor de întreprinderi şi mai puţin în cea a structurilor de stat), ele se vor confrunta cu probleme serioase. De fapt, calitatea şi productivitatea trebuie sa fie una dintre priorităţile strategice ale Moldovei în 2009 şi ulterior. Pentru că atunci cînd se va merge la negocieri cu Occidentul cu privire la acordarea unui sistem mai avantajos decît cel existent, chiar şi pînă la negocierea unui acord de asociere oficialii de la Chişinău vor trebui să aibă şi să pună pe masa de discuţii exemple de succes concrete.
Uniunea Europeană este principala piaţă de desfacere a produselor moldoveneşti cu o cotă de 52%, după opt luni. De la 1 martie 2008 Republica Moldova beneficiază de regimul de preferinţe comerciale autonome. În opt luni livrările de produse din RM pe piaţa UE au crescut cu cca 34% şi au atins nivelul de 546 milioane USD. Este cea mai puternică creştere înregistrată în raport cu alte pieţe.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 |