Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
|
|
e-journal #140 |
Potrivit unor analize recenteEN, recesiunea profundă a economiei din primul trimestru este pusă şi pe seama reducerii remitenţelor şi migraţiei forţei de muncă, respectiv o bună parte din moldovenii întorşi în ţară completează rîndurile şomerilor. Pentru prima dată în ultimii opt ani şomajul a crescut cu o rată statistic semnificativă, şi chiar au apărut şi primele semne de scădere a salariilor reale (www.expert-grup.org). Reducerea remitenţelor emigranţilor implică în sine doi factori de bază: 1.) diminuarea consumului, importurilor, taxelor, etc. şi 2.) exercită presiuni asupra pieţei muncii locale (mulţi din cei rămaşi fără de lucru peste hotare se întorc acasă), care şi aşa este înfiebîntată de o rată înaltă a şomajului. În plus, o consecinţă negativă a scăderii importurilor este diminuarea încasărilor la buget. Aşa cum sursa principală a veniturilor la bugetul de stat sînt impozitele indirecte, în special TVA, este de aşteptat ca acestea să se diminueze semnificativ în condiţiile scăderii consumului, respectiv toate astea pun sub semnul întrebării realizarea proiectelor sociale şi îndeplinirea angajamentelor bugetare.
Potrivit datelor BNM în trimestrul I al anului curent sistemul bancar a înregistrat transferuri de la cei ce muncesc în străinătate în valoare de 227 milioane dolari SUA — cu 43% mai puţin faţă de sfîrşitul anului 2008 şi cu 29% mai puţin decît în trimestrul I 2008. Totuşi, dacă să admitem că această scădere de cca 30% se va menţine pînă la sfîrşitul anului, atunci Moldova va avea orientativ cu jumătate de miliard (0,5 mlrd. USD) mai puţine intrări de valută străină, ceea ce este destul semnificativ. Mulţi ar putea spune precum că uite Rusia este cea care “o să ne salveze” avînd în vedere creditul de 500 milioane USD promis, bani care într-un fel ar putea acoperi insuficienţa remitenţelor. Insă trebuie să se aibă în vedere că în cazul cel mai optimist creditul va fi disbursat în minimum 3 tranşe. În plus, trebuie să se mai aibă în vedere că teoretic acesta este un credit, iar condiţiile de contractare, rambursare şi utilizare nemijlocită pe domenii practic sînt un incognito pentru publicul larg, deocamdată.
Bineîţeles că Moldova are nevoie de un împrumut extern pentru ca în acest moment nu are alte surse de finanţare la dispoziţie. Nu putem sa ne finanţăm prin intermediul emisiunilor de obligaţiuni în contextul actual, singura opţiune fiind împrumutătorii instituţionali, gen FMI, UE sau BM. Totuşi, în actualele condiţii guvernul are un atu forte la mînă: faptul că FMI a contramandat decizia de acordare a unui credit tocmai pentru toamna acestui an. Relaţia cu acest organism internaţional va depinde mult de condiţiile acordării creditului de către Rusia şi de situaţia de după alegerile din 29 aprilie.
Totodată, ţin să aducem la cunoştinţă că doar Moldova şi Tadjikistan pînă la moment au avut programe de eradicare a sărăciei şi creştere economicăEN cu FMI , în rest toate ţările din spaţiul CSI au programe bilaterale mult mai avantajoase ca condiţii şi termeni de rambursare, cît şi ca valoare. Spre exemplu, Belarus are un program stand-by de 2,5 miliarde USD, Ucraina — 16,4 mlrd. USD, fără a mai menţiona România, Polonia sau alte state din ECE — cu linii de credit mult mai flexibile. Aceasta vorbeşte o dată în plus despre incoerenţa politicilor aplicate şi capacitatea slabă de implementare a reformelor structurale şi instituţionale de reducere a sărăciei, cît şi despre decalajele economice faţă de ţările din regiune.
Potrivit datelor BNM activele băncilor moldoveneşti au crescut, în mai, per total cu cca 1%, pînă la 37,8 miliarde lei (3,375 miliarde USD), iar portofoliul de depozite — cu 0,5%, pînă la 25,3 miliarde lei (cca 2,26 miliarde USD). Aparent, sistemul bancar revine pe creştere, astfel că activele ce au înregistrat o scădere de cca 3,5% în cinci luni şi depozitele, cu un declin per total de 6,8%, să intre din nou pe plus. Băncile se aşteptau ca în primele cinci luni cele mai mari pierderi să se producă în urma afluxului de capital de pe conturile persoanelor fizice (-6,2%). Soldul depozitelor populaţiei se ridică la 15,5 miliarde lei şi depăşeşte cu mult depozitele persoanelor fizice, care au depuse în economii 5,6 miliarde lei. Portofoliul de credite s-a redus cu 3,4%, pînă la cca 24 miliarde lei (www.businessexpert.md). Calitatea creditelor continuă să se înrăutăţească. În mai reducerile pentru pierderile din creditare au crescut cu 2%, iar de la începutul anului — cu 20%, pînă la 1,44 miliarde lei. Astfel, partenerii şi clienţii băncilor au împrumutat 1,9 miliarde lei, în timp ce obligaţiunile de ansamblu ale băncilor comerciale constituie cca 30,7 miliarde lei cu tendinţa spre micşorare.
Lichiditatea sistemului bancar continuă să fie înaltă, respectiv 30%, faţă de norma de pînă la 20%, în timp ce suficienţa capitalului e de 32% la un plafon de 12%. Totuşi, calitatea datelor din sistem ar putea fi influenţată de (în sens negativ) de falimentul Investprivatbank-ului (IPB). Ceea ce s-a întîmplat cu IPB este de fapt o consecinţă de iresponsabilitate sau neglijenţă administrativă din partea conducerii acestei instituţii care s-a aventurat în contractarea sau acordarea de împrumuturi cu un grad înalt de risc, în pofida avertizărilor din partea Băncii Centrale, asta pe de o parte. Cel puţin aşa declară factorii de la BNM că acum un an de zile banca a fost avertizată de autoritatea monetară despre inconsecvenţele depistate în activitatea de management a activelor, în particular a portofoliului de credite. Pe de altă parte, primele semnale de impas le-a dat însăşi banca acum jumătate de an şi ceva, atunci cînd oferea dobînzi pentru depozite de 24% la lei şi 16 în valuta, pe cînd media pe sistem era de ceva mai mult de 20% şi 13%, respectiv.
De aceea considerăm că cei ce deţin cunoştinţe financiare elementare puteau intui că banca deja în noiembrie trecut se confrunta cu o criză acută de lichidităţi, fapt pentru care oferea dobînzi destul de mari pentru a atrage resurse. Este vorba şi de Banca Naţională, care ştia, cu certitudine, că situaţia de la IPB este foarte dificilă şi trebuia să intervină de urgenţă, însă a tărăgănat pînă în martie-aprilie 2009, perioadă în care toate băncile sînt supuse unui control ordinar din partea BNM. Dar era deja prea tîrziu. De fapt, relaţiile BNM cu băncile comerciale au arătat că aceasta uneori acţionează ca un “vraci medieval” care prescrie aceeaşi cură de tratament pentru toate băncile (mustrări, avertizări etc.), indiferent de sursa problemelor financiare şi de durerea pe care pe care o simte “pacientul” în cazul dat banca, că de fapt BNM este o banca a băncilor şi e obligată prin lege să ia măsurile de rigoare. În plus, este ştiut faptul că activele băncii au fost direcţionate în cea mai mare parte către afaceri ipotecare, or peste 75% din portofoliul de credite a instituţiei era constituit din împrumuturi ipotecare: Acest era foarte bine ştiut de BNM drept care trebuiau să sesizeze banca să-şi diversifice portofoliul.
Falimentul IPB cu certitudine crea nemulţămiri în rîndul populaţiei privitor unde aceasta să-şi ţină sau nu economiile, mai ales că mulţi încă mai ţin minte episoadele cu OguzBank, Intercapital sau BancoSind din 1996–1998, fapt pentru care mulţi din ei nici în ziua de azi nu şi-au mai recuperat depunerile. Cel mai grav lucru care se poate întîmpla în acest caz este retragerea în masă a depunerilor, creată de panică, probabilitatea căreia este mai mare pe timp de criză. Riscul unei asemenea situaţii constă nu doar în pierderea depunerilor, ci şi în periclitarea întregului sistem bancar, activitatea normală a căruia este vitală pentru orice economie. În situaţii de criză financiară este extrem de important să analizăm la rece zvonurile şi să nu cădem pradă unei eventuale panici a depunătorilor, dat fiind faptul că activitatea băncilor se bazează în mare parte pe depozitele populaţiei. Iar căderea în plasa panicii nu face altceva decît să agraveze şi mai mult situaţia.
La începutul lunii iunie veniturile în bugetul de stat al Moldovei au constituit puţin peste 5,1 miliarde (peste 455 milioane USD) cu cca 10% mai puţin faţă de cele planificate. Veniturile acumulate s-au micşorat cu 10,5% faţă de cele din 2008. Potrivit datelor MF, peste 39% din venituri au fost asigurate de Serviciul Fiscal de Stat, 65,2% — de Serviciul Vamal, 70,8 milioane lei (cu 5,3% mai mult faţă de indicii prevăzuţi) au fost obţinuţi din impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, 2,26 miliarde lei (-2,4%) — din TVA pentru mărfurile produse în ţară, 1,99 miliarde lei (cu cca -15%) — din TVA pentru import, iar peste 563 milioane lei (-7,5%) — din accize. În ianuarie-mai cheltuielile bugetare au constituit 6,25 miliarde lei (558 milioane USD) — cu peste 23% mai puţin faţă de indicii prevăzuţi, însă cu 1,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Moldova a efectuat plăţile externe în sumă de 31,5 milioane USD, iar pentru datoria de stat internă au fost utilizaţi peste 297 milioane lei.
În luna mai 2009, remunerarea medie a unui salariat din Moldova a fost de cca 2746 lei (245 USD). Comparativ cu luna mai a anului precedent salariul mediu lunar s-a majorat cu 8,2%, iar salariul real cu 10%. Potrivit datelor BNS, în sfera bugetară salariul mediu a constituit 2455 lei (219 USD) şi s-a majorat cu cca 20% faţă de perioada similară a anului trecut. În sectorul real salariul mediu lunar a înregistrat cca 2914 lei (260 USD) şi a crescut cu 4,5% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.
Cel mai bine remuneraţi rămîn a fi angajaţii în sfera financiară, care în luna mai au primit în medie 5577 lei. După nivelul de salarizare, aceştia sînt urmaţi de lucrătorii întreprinderilor de aprovizionare cu energie electrică şi termică, gaze şi apă cu un salariu mediu de 4676 lei, angajaţii din transporturi şi comunicaţii — 3735 lei, cei din industria extractivă — 3423 lei, angajaţii companiilor de tranzacţii imobiliare — 3460 lei, precum şi angajaţii administraţiei publice, care în luna mai au avut un salariu mediu de 3252 lei.
Cele mai mici salarii au fost înregistrate în agricultură, economia vînatului şi silvicultură — 1322 lei, piscicultură — 1412 lei, angajaţii în domeniul activităţilor recreative, culturale şi sportive — 2060 lei, din învăţămînt — 2134 lei, precum şi angajaţii hotelurilor şi restaurantelor — 2175 lei. Totodată, în ianuarie-mai 2009 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2642 lei (236 USD), departe de promisiunile autorităţilor ca salariul mediu în 2009 va constitui 300 USD.
2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 |