Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Economie→Situaţia socioeconomică

Situaţia socioeconomică în perioada 1–15 mai 2011

Preţurile şi inflaţia

Inflaţia în expansiune…

Potrivit datelor BNS indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie faţă de martie 2011 a constituit 101,0%, iar faţă de aprilie 2010 — 106,5%. De la începutul anului (în luna aprilie a.c. faţă de decembrie 2010) preţurile s-au majorat cu 4,3%. Totodată, conform oficialilor de la BNM preţurile vor creşte în acest an mai mult decît s-a aşteptat. Banca Naţională şi-a revizuit în creştere prognoza asupra inflaţiei. Potrivit noului raport asupra inflaţiei pe termen mediu, în acest an se aşteaptă o creştere a preţurilor de cca 8,5%, faţă de 7,9%, prognoza fixată în februarie. Şi în 2012 preţurile vor creşte mai mult decît s-a prognozat iniţial. Astfel, prognoza inflaţiei pentru anul 2012 a fost majorată de la 4,5% la cca 6%. Creşterea preţurilor va fi influenţată de scumpirea preţurilor la petrol pe pieţele internaţionale. Acest fapt se va reflecta în preţurile interne prin majorarea preţurilor la produsele energetice importate, dar şi în majorarea costurilor de producţie. Totodată, şi deprecierea dolarului SUA faţă de moneda europeană va duce la scumpirea produselor importate.

Economia sau sistemul economic în general nu este ceva static. De aceea, revizuirea prognozelor de către banca centrală făcute acum o jumătate de an este ceva firesc. Sîntem într-o perioadă încă de mare incertitudine, de aceea este firesc să se lucreze cu diferite scenarii. Însa chiar şi cifra de inflaţie revizuită de 8,5% pentru acest an de către Banca Naţională, după noi pare a fi una mai mult sau mai puţin nerealistă. În pofida unei creşteri economice în 2010, se poate trece foarte uşor în zona negativă, în condiţiile unor astfel de şocuri, având în vedere că revenirea economiei moldoveneşti este destul de firavă. Spre exemplu, exportul direct, care a mers relativ bine în 2010, depinde de ceea se întîmplă în Europa cu care avem cam 50% din schimburile comerciale. Or, în această zonă, lucrurile nu merg bine, înregistrându-se chiar recesiuni economice în unele ţări, datorii suverane, creşterea preţurilor şi respectiv a inflaţiei. Factori care mai mult sau mai puţin afectează şi piaţa internă din Republica Moldova.

În plus, şi instituţiile financiare internaţionale, cum este FMI, la sigur o să-şi modifice prognozele în privinţa Republicii Moldova mai ales ca prognoza acestuia a fost chiar mai optimistă decât cea a BNM, de 7,5%. Economia Moldovei este expusă într-o proporţie destul de mare la exterior, iar valoarea comerţului extern are o mare pondere în PIB. Or, dacă Moldova importă producţie la greu din afară, respectiv, se poate vorbi şi despre o inflaţie importată. Ultimele scumpiri la gaze, agenţii energetici etc. nu au cum să nu se răsfrângă asupra nivelului inflaţiei, în general, şi a consumatorilor, în particular. Am menţionat şi în unele ediţii precedente ale publicaţiei noastre că inflaţia va fi marea provocare pentru autorităţi şi în funcţie de comportamentul acesteia se vor comporta şi ceilalţi indicatori macroeconomici cu impact pentru publicul larg.

Eventuale prognoze…

Statistica oficială arată că deja după patru luni de zile avem o inflaţie ce se apropie de 5%. Dacă ţinem cont de această dinamică, rata inflaţiei lejer ar putea trece de nivelul de 10% pentru întreg anul. Şi chiar dacă în lunile de vară, după cum se ştie, s-ar putea înregistra deflaţie, aceasta nu va salva situaţia. Mai ales că mai avem încă opt luni depline pentru acest an. S-ar putea ca Banca Naţională să intervină pe piaţă (însă conform legii nu are acest drept, doar în cazuri extreme) şi să practice un regim valutar mai mult sau mai puţin dirijat, mai ales pentru a menţine inflaţia în limitele rezonabile şi o asemenea situaţie o putem observa chiar actualmente pe piaţa valutară — mă refer la aprecierea leului faţă de dolar. Dar dinamica cursului în mare parte va depinde şi de evoluţiile pe pieţele regionale şi internaţionale, şi de viteza cu care ţările din zona euro vor ieşi din criza actuală, care nemijlocit se va răsfrânge şi asupra situaţiei de la noi.

Piaţa valutară

Cursul de schimb provoacă “dureri de cap”…

După o cădere treptată a cursului valutar oficial leu/dolar, acum asistăm la o majorare graduală şi susţinută a acestuia. În ce priveşte cursul leu/euro, după ce acesta a căzut brusc acum două săptămîni, de la o zi la alta acesta îşi schimbă tendinţa. Creşterea preturilor din ultima perioadă, acompaniată de aprecierea leului în raport cu moneda euro, are şi efecte asupra economiei, dar şi a oamenilor de rînd. Pe de o parte devalorizarea leului faţă de euro şi creşterea inflaţiei este de fapt benefică pentru producători şi agenţii economici, producţia acestora fiind în cele din urmă mai scumpă, inclusiv atunci când este destinată spre export, dat fiind faptul că în costul final intră o serie de utilităţi, surse de materii prime, preţul cărora în ultima perioadă a crescut destul de mult. Astfel, producătorii şi exportatorii au câştiguri mai mari şi de la devalorizarea leului. Pe de altă parte, dezavantajaţi sînt consumatorii finali. Respectiv, oamenii vor fi nevoiţi să scoată din buzunar mai mulţi bani pentru produse, servicii, etc. Însă de unde să-i scoată, odată ce nu s-au anunţat careva majorări, care ar merge în pas cu creşterea preţurilor. Mă refer la majorări de salarii, pensii. Ba mai mult, cred că autorităţile vor încerca să facă chiar nişte reduceri de cheltuieli, pentru a nu intra în nişte eventuale gropi financiare, greu de ieşit mai apoi. Totodată, cred eu ca stabilitatea leului faţă de dolar, valuta de care este ancorat leul nostru, este benefică, mai ales pentru a tine în frâu inflaţia.

Macroeconomie

Bilanţul negocierilor cu FMI…

În linii mari rezultatele negocierilor cu misiunea FMI pot fi calificate utile, iar propunerile acestora din urmă în mare măsură relevante. Măsurile fiscale, cum ar fi introducerea unui impozit unic pentru întreprinderile mici şi mijlocii de 4%, precum şi reintroducerea impozitului pe profit corporativ, acel impozit unic pe întreprinderi, dar la un nivel de 12% şi nu 18% cum a fost pînă în 2007, par a fi nişte acţiuni să compenseze deficitul de venituri în visteria statului. Sînt, de fapt, nişte măsuri fireşti, odată ce FMI-ul, dar şi autorităţile facînd referire la datele statistice, atestă o relansare economică, şi se estimează creşteri în mai multe sectoare ale economiei. Astfel că acestea chiar sînt binevenite. Pe de alta parte, în pofida faptului că statistica oficială oferă date optimiste (în particular în industrie) nu trebuie să uităm că sectorul productiv este încă în derută, multe întreprinderi destul de greu revenindu-şi după criză. Mai mult, industria are o pondere de ceva mai mare de 12% în PIB unde însă este ocupată nu mai mult de 10% din forţa de muncă, iar unele sectoare au înregistrat declin chiar în primul trimestru. Cum trebuie înţeleasă însă revizuirea indicatorilor economici, în creştere, iniţial de Guvern, ulterior de către FMI? În primul rînd, Moldova are dificultăţi mari în privinţa amortizării şocurilor (în particular celor externe, cînd vine vorba de efectele unor crize etc.). Însă de cele mai multe ori, aceste dificultăţi îşi au originea şi în nivelul său de dezvoltare, în trăsături structurale şi instituţionale de-a dreptul incompatibile cu actualele reguli de piaţă dacă vreţi. În al doilea rînd, ponderea mare a alimentelor în coşul de consum (în jur de 35%) explică de ce deprecierea leului generează rapid şi o inflaţie mare. Pentru economia autohtonă ponderea relativ mare a comerţului exterior în PIB (+/- 100%) a fost un atu în capacitatea de a rezista la impactul crizei financiare internaţionale. Respectiv, revigorarea producţiei, acompaniată de încasări bugetare mai mari, a împins guvernul dar si FMI să revizuiască nivelul de creştere economică, în creştere. Totuşi, cînd ai un model de creştere bazat pe consum (alimentat de remitenţe şi satisfăcut prin importuri) şi creditare în creştere rapidă, pe împrumuturi externe şi investiţii adesea speculative, vulnerabilităţile sînt destul de mari.

FMI recomandă plafonul privind modificarea internă a cheltuielilor…

De fapt, cei de la FMI mizează pe reducerea cheltuielilor pe anumite sectoare, mai ales în situaţii de post-criză, făcîndu-şi, să zicem griji, dar totodată atenţionînd şi guvernul că ar putea apărea probleme privind ajustarea bugetar-fiscală. Viteza de creştere a fost relativ înaltă în ultimii ani, însă consolidarea fiscală are încă paşi serioşi de făcut. Să nu uităm de nivelul scăzut al încasărilor bugetare care în Moldova este în jur de 38–40%. Avem şi o ineficienţă mare în sectorul companiilor de stat. Guvernul a fost somat de situaţie să reducă mai multe cheltuieli în diferite domenii. Spre exemplu, reducerea subvenţiilor pentru agricultură; bine, evident că bugetul este sărac, dar nu prea înţeleg faptul că avem o evaziune fiscală enorma, estimată oficial la 15% din PIB, bani de care dacă s-ar fi măcar jumătate adunaţi ar fi putut direcţionaţi în diverse activităţi, inclusiv în agricultura. Asta denota faptul că instituţiile statului nu-şi îndeplinesc meseria, sau sînt penetrate destul de adînc de scheme corupte. Nu mai vorbim de dezvoltarea regională, de satul moldovenesc care este într-o situaţie de-a dreptul jalnică. Sînt deci factori pe care politica economică din Moldova nu îi controlează, ceea ce îngreunează copios exerciţiul de reformare structurală şi instituţională, astfel că fără măsuri radicale ne va fi destul de dificil să obţinem rezultate dorite. Bineînţeles, că acestea pe termen scurt sunt dureroase şi, evident, cu efecte sociale nedorite, însă pe termen mediu şi lung pot da rezultate extraordinare.